Friday, November 25, 2011
Friday, October 7, 2011
Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa
- Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.
- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?
- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.
- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?
- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.
- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...
- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. In biserica de la Oasa , langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului �Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. �Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...
- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata. "Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire"
- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu ?
- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.
- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?
- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata. Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?
- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu .
Monday, June 27, 2011
Saturday, June 25, 2011
Tuesday, March 22, 2011
Thursday, February 10, 2011
Pustnicul zapezilor
Pustnicul zapezilor
Ultimul sihastru autentic din Romania e si cel mai aproape de ceruri: la 1800 m altitudine, in inima padurii de la Lampa Mica, pe Masivul Postavaru, unde zapada zaboveste opt luni pe an. Totul e nemiscat in jur, peisajul e splendid, dar linistea pustietatii te infioara. E o liniste ingemanata cu vesnicia, unde zgomotele par ingaduite doar cu binecuvantarea divinitatii. Aerul inaltimilor e tare, prea tare. Iti rascoleste plamanii, iar in corp simti o rezonanta stranie, venita si din maruntaiele muntelui, dar si din cer. Doar zbarnaitul surd al cablului inghetat de la telecabina si rafalele de vant care spulbera neaua te fac constient ca nici aici timpul nu sta pe loc, desi ziua pare mult mai lunga. Asadar, in aceasta pustietate a ales un calugar sa se roage si sa se nevoiasca intru mantuire. Il cunosc toti salvamontistii si padurarii zonei, dar si cei ce lucreaza sezonier la telecabina. Cateodata, ei vad cum un punct negru suie culmile inzapezite, ca o furnica, sau ca o naluca a padurii. In cele mai ciudate si inaccesibile locuri, in care doar jivinele padurii sau pasarile pot ajunge, salvamontistii il vad pe omul lui Dumnezeu ingenuncheat, cu palmele inclestate a ruga. E duhovnicul muntilor, e poate ultimul pustnic al Romaniei…
Nebun intru Hristos?
Pe parintele Onufrie l-am intalnit intr-o dimineata geroasa pe Muntele Postavaru. E inalt, bine facut si are o barba mare, ca de canepa. Desi in putere, se sprijina intr-un bat lung, asemanator batelor ciobanesti. E imbracat in negru, peste rasa monahala avand o scurta de lana, iar in picioare bocanci grei, cu talpa groasa cat un strat de asfalt. Aspectul neingrijit, barba salbatica si batul din mana creioneaza o imagine parca nepotrivita pentru secolul 21. E chiar de inteles sperietura unor turisti, mai nedusi la biserica, atunci cand, la circa 2000 de metri altitudine, dau nas in nas cu monahul. Masiv, inalt de aproape 2 metri, parintele aduce cu Rasputin, iar neglijenta sa vestimentara ii sporeste aerul aparent fioros. Faptul ca turistii zgomotosi se tin departe il bucura pe parinte, care are nevoie de liniste, chiar daca uneori o plateste scump, simtind dispretul oamenilor. E calea urmata de acei „nebuni intru Hristos“ ramasi celebri in Rusia, care, spre a-si infrange mandria de sine, preferau sa sufere dispretul public, savarsind cele mai neobisnuite fapte. Parintele are ochi patrunzatori, cu o sticlire cumplita si aproape taioasa, dar dreapta, dureros de dreapta. Oricat ar parea de ciudat, cand se uita la tine, te simti mic si pacatos… „Sa mergem la chilie!“ – mi-a spus sec ieromonahul Onufrie. Onufrie, cu u si ie, nu Onofrei.
Coliba de langa Poiana Doamnei
Cu omul lui Dumnezeu inainte, am luat nametii si viscolul pieptis. „Nu aveti cum sa va rataciti la intoarcere, daca tineti drumul asta inapoi“, a incercat sa ma incurajeze parintele. Am trecut de Salvamont si de ce a ramas din cabana Cristianu Mare, dupa incendiul de anul trecut. Pe drum, care devenea din ce in ce mai dificil, mii de intrebari imi sfredeleau mintea, dar efortul ma impiedica sa vorbesc, abia tinand pasul dupa pustnic. Cand am ajuns la un indicator pe care scria Drumul Lupului-Ruia-Rosu, m-a incurajat din nou: „No, de aci mai avem putin“. Putinul asta a insemnat inca vreo 30 de minute de mers. Dupa ce am trecut de cele doua stanci din Poiana Doamnei, cam la 2 kilometri in inima padurii, ne-a intampinat o cruce mare din lemn, dupa care se putea observa o bisericuta ca din basmele cu pitici. Frant de oboseala, m-am trantit pe un scaun in refugiul pustnicului – o chilioara de dimensiuni liliputane. S-a lasat din nou o tacere adanca. Ochii masurau chilia: cateva icoane, un tablou al parintelui Cleopa, pe o scoarta taraneasca atarnata pe peretii din lemn. O sobita din teracota, doua scaune si un motan jucaus intregeau decorul saracacios. Doua lampi si cateva carti de rugaciuni… Pentru mine, linistea devenea apasatoare, drept care, cu vocea gatuita, m-am apucat sa-l descos pe pustnic…
Cararea calugariei
„Am 52 de ani si de vreo 7-8 ani, daca le-am tinut bine socoteala, stau aici. Sunt ieromonahul Onufrie Ioan, cu metania la Manastirea Cernica, unde am vietuit 25 de ani. Acolo, Prea Sfintitul Roman m-a calugarit intr-o noapte, si tot el mi-a dat preotia. De tanar mi-am dorit sa fiu calugar. M-am nascut la Cluj, dintr-un tata roman, Ion, si o mama rusoaica, Glicheria, care se cunoscusera in timpul razboiului. N-am decat 8 clase si o scoala profesionala de 2 ani. Am vrut sa iau calea manastirii mai de tanar, dar n-am apucat decat pe la 20 de ani, caci dupa moartea parintilor am avut grija de sora mea mai mica“, povesteste parintele cu greu, semn ca sihastria l-a invatat nu numai sa taca, dar chiar si sa uite sa vorbeasca. „Mi-a placut la Cernica, dar inainte de Revolutie veneau securisti, faceau chefuri la staretie, se taiau pe ascuns vitei, stiti cum era… Erau prea multe ispite, strandul – aproape, si scrie la carte ca poti sa pleci daca esti ispitit, ca sa iti gasesti locul. Dupa 20 si ceva de ani de manastire, am putut primi binecuvantarea sa plec“. Dupa lungi peregrinari, parintele Onufrie a stat un an la o stana, la Ruia, la poalele Muntelui Postavaru, de care s-a indragostit. A gasit un refugiu parasit, in care a stat 2 ani, dar acesta a luat foc de la o candela aprinsa. „Am ramas cu haina de pe mine, dar in 2 saptamani mi-am facut chilia asta. Locul l-am ales dupa izvorul de langa el, pentru ca spunea parintele Cleopa ca trebuie sa fie in apropierea unui izvor, ca fara mancare poti trai, dar fara apa, nu“. Deasupra colibei, parintele a ridicat un mic paraclis, in care insa nu tine slujbe, ci doar se roaga pe timp de vara.
La taifas cu animalele
Desi peisajul este mirific, viata este grea, dar parintele nu se plange. „Cateodata, zapada e de 3 metri si trebuie sa fac tunel ca sa ies. Daca nu apar timp de vreo luna-doua, mai vin cei de la Salvamont, sa vada ce-i cu mine. Nici de animale nu mi-e frica. Vine o vulpe, dar o alunga cotoiul asta… Mai vin vreo doua ciute… Chiar langa chilie, mai incolo, e barlogul unui urs. Acum hiberneaza, dar vara ii mai dau cate un colt de paine si ii vorbesc, asa, ca unui om… Imi place mult padurea si o stiu mai bine decat padurarii… De plictisit, nu ma plictisesc niciodata. Am de facut cele 12 canoane, rugaciunile. Eram prin padure odata si m-am intalnit cu 3 vanatori. «Singur, parinte?», au zis ei. «Nu, taica». «Dar unde e fratele?», m-au intrebat ei, iar io am aratat in sus… Niciodata nu sunt singur, ci cu Dumnezeu“. E convins ca tot Dumnezeu i-a randuit si numele de calugarie, mai ales dupa ce a aflat ca si Sfantul Onufrie a trait tot in pustie si a avut o barba pana la pamant. Parintele coboara rar, poate doar de 3-4 ori pe an, in cazuri exceptionale, pentru a face dezlegari sau molitfe. In schimb, pe timp de vara, trec destui curiosi. Au venit de la Suceava, din toata tara, ba chiar si un preot din Chisinau, Vasile. Una din credincioase, Ana Buca, a venit pana acum de 5 ori sus, la parinte, desi are 87 de ani. Pe toti oaspetii el ii primeste cu dragoste, daca vin pentru un sfat.
„N-am ce cauta in lume“
Tot credinciosii ii mai aduc de mancare, ceva gaz si lumanari. Rar, pentru ca nu pot ajunge lesne la el. In rest, pustnicul se multumeste cu ceaiuri, ciuperci, zmeura, mure, macese, adunate din timpul verii. „Aici vreau sa-mi dau sufletul in mainile lui Dumnezeu, daca asa o randui. Nici nu stiti ce frumos e sa stai sa te rogi in apropierea prapastiei, sa-ti constientizezi pacatele, sa admiri creatia Lui, de aici, de sus. Jos e coruptie mare, care a intrat pana si in Biserica. Aud ca se fac hirotonii pe bani, ca la calugari le fac legitimatii, de parca Sfintii Apostoliau avut legitimatii, iar haina ti-o poate lua cineva dupa ce ai depus voturile! Calugarii au masini personale, calculatoare, se vinde mirul, se fac vrajitorii… Aici, daca e nevoie, fac liturghia pe butuc, cum a facut parintele Cleopa, sau ca Sfantul Serafim din Sarov, care punea o icoana intr-un copac, iar pentru el padurea era cea mai mare catedrala… N-am ce cauta jos, in lume…“ Cu modestia calugarului, parintele Onufrie nu vrea sa fie numit nici pustnic, nici schimnic, ci doar „un umil vietuitor“…
Ultimul sihastru autentic din Romania e si cel mai aproape de ceruri: la 1800 m altitudine, in inima padurii de la Lampa Mica, pe Masivul Postavaru, unde zapada zaboveste opt luni pe an. Totul e nemiscat in jur, peisajul e splendid, dar linistea pustietatii te infioara. E o liniste ingemanata cu vesnicia, unde zgomotele par ingaduite doar cu binecuvantarea divinitatii. Aerul inaltimilor e tare, prea tare. Iti rascoleste plamanii, iar in corp simti o rezonanta stranie, venita si din maruntaiele muntelui, dar si din cer. Doar zbarnaitul surd al cablului inghetat de la telecabina si rafalele de vant care spulbera neaua te fac constient ca nici aici timpul nu sta pe loc, desi ziua pare mult mai lunga. Asadar, in aceasta pustietate a ales un calugar sa se roage si sa se nevoiasca intru mantuire. Il cunosc toti salvamontistii si padurarii zonei, dar si cei ce lucreaza sezonier la telecabina. Cateodata, ei vad cum un punct negru suie culmile inzapezite, ca o furnica, sau ca o naluca a padurii. In cele mai ciudate si inaccesibile locuri, in care doar jivinele padurii sau pasarile pot ajunge, salvamontistii il vad pe omul lui Dumnezeu ingenuncheat, cu palmele inclestate a ruga. E duhovnicul muntilor, e poate ultimul pustnic al Romaniei…
Nebun intru Hristos?
Pe parintele Onufrie l-am intalnit intr-o dimineata geroasa pe Muntele Postavaru. E inalt, bine facut si are o barba mare, ca de canepa. Desi in putere, se sprijina intr-un bat lung, asemanator batelor ciobanesti. E imbracat in negru, peste rasa monahala avand o scurta de lana, iar in picioare bocanci grei, cu talpa groasa cat un strat de asfalt. Aspectul neingrijit, barba salbatica si batul din mana creioneaza o imagine parca nepotrivita pentru secolul 21. E chiar de inteles sperietura unor turisti, mai nedusi la biserica, atunci cand, la circa 2000 de metri altitudine, dau nas in nas cu monahul. Masiv, inalt de aproape 2 metri, parintele aduce cu Rasputin, iar neglijenta sa vestimentara ii sporeste aerul aparent fioros. Faptul ca turistii zgomotosi se tin departe il bucura pe parinte, care are nevoie de liniste, chiar daca uneori o plateste scump, simtind dispretul oamenilor. E calea urmata de acei „nebuni intru Hristos“ ramasi celebri in Rusia, care, spre a-si infrange mandria de sine, preferau sa sufere dispretul public, savarsind cele mai neobisnuite fapte. Parintele are ochi patrunzatori, cu o sticlire cumplita si aproape taioasa, dar dreapta, dureros de dreapta. Oricat ar parea de ciudat, cand se uita la tine, te simti mic si pacatos… „Sa mergem la chilie!“ – mi-a spus sec ieromonahul Onufrie. Onufrie, cu u si ie, nu Onofrei.
Coliba de langa Poiana Doamnei
Cu omul lui Dumnezeu inainte, am luat nametii si viscolul pieptis. „Nu aveti cum sa va rataciti la intoarcere, daca tineti drumul asta inapoi“, a incercat sa ma incurajeze parintele. Am trecut de Salvamont si de ce a ramas din cabana Cristianu Mare, dupa incendiul de anul trecut. Pe drum, care devenea din ce in ce mai dificil, mii de intrebari imi sfredeleau mintea, dar efortul ma impiedica sa vorbesc, abia tinand pasul dupa pustnic. Cand am ajuns la un indicator pe care scria Drumul Lupului-Ruia-Rosu, m-a incurajat din nou: „No, de aci mai avem putin“. Putinul asta a insemnat inca vreo 30 de minute de mers. Dupa ce am trecut de cele doua stanci din Poiana Doamnei, cam la 2 kilometri in inima padurii, ne-a intampinat o cruce mare din lemn, dupa care se putea observa o bisericuta ca din basmele cu pitici. Frant de oboseala, m-am trantit pe un scaun in refugiul pustnicului – o chilioara de dimensiuni liliputane. S-a lasat din nou o tacere adanca. Ochii masurau chilia: cateva icoane, un tablou al parintelui Cleopa, pe o scoarta taraneasca atarnata pe peretii din lemn. O sobita din teracota, doua scaune si un motan jucaus intregeau decorul saracacios. Doua lampi si cateva carti de rugaciuni… Pentru mine, linistea devenea apasatoare, drept care, cu vocea gatuita, m-am apucat sa-l descos pe pustnic…
Cararea calugariei
„Am 52 de ani si de vreo 7-8 ani, daca le-am tinut bine socoteala, stau aici. Sunt ieromonahul Onufrie Ioan, cu metania la Manastirea Cernica, unde am vietuit 25 de ani. Acolo, Prea Sfintitul Roman m-a calugarit intr-o noapte, si tot el mi-a dat preotia. De tanar mi-am dorit sa fiu calugar. M-am nascut la Cluj, dintr-un tata roman, Ion, si o mama rusoaica, Glicheria, care se cunoscusera in timpul razboiului. N-am decat 8 clase si o scoala profesionala de 2 ani. Am vrut sa iau calea manastirii mai de tanar, dar n-am apucat decat pe la 20 de ani, caci dupa moartea parintilor am avut grija de sora mea mai mica“, povesteste parintele cu greu, semn ca sihastria l-a invatat nu numai sa taca, dar chiar si sa uite sa vorbeasca. „Mi-a placut la Cernica, dar inainte de Revolutie veneau securisti, faceau chefuri la staretie, se taiau pe ascuns vitei, stiti cum era… Erau prea multe ispite, strandul – aproape, si scrie la carte ca poti sa pleci daca esti ispitit, ca sa iti gasesti locul. Dupa 20 si ceva de ani de manastire, am putut primi binecuvantarea sa plec“. Dupa lungi peregrinari, parintele Onufrie a stat un an la o stana, la Ruia, la poalele Muntelui Postavaru, de care s-a indragostit. A gasit un refugiu parasit, in care a stat 2 ani, dar acesta a luat foc de la o candela aprinsa. „Am ramas cu haina de pe mine, dar in 2 saptamani mi-am facut chilia asta. Locul l-am ales dupa izvorul de langa el, pentru ca spunea parintele Cleopa ca trebuie sa fie in apropierea unui izvor, ca fara mancare poti trai, dar fara apa, nu“. Deasupra colibei, parintele a ridicat un mic paraclis, in care insa nu tine slujbe, ci doar se roaga pe timp de vara.
La taifas cu animalele
Desi peisajul este mirific, viata este grea, dar parintele nu se plange. „Cateodata, zapada e de 3 metri si trebuie sa fac tunel ca sa ies. Daca nu apar timp de vreo luna-doua, mai vin cei de la Salvamont, sa vada ce-i cu mine. Nici de animale nu mi-e frica. Vine o vulpe, dar o alunga cotoiul asta… Mai vin vreo doua ciute… Chiar langa chilie, mai incolo, e barlogul unui urs. Acum hiberneaza, dar vara ii mai dau cate un colt de paine si ii vorbesc, asa, ca unui om… Imi place mult padurea si o stiu mai bine decat padurarii… De plictisit, nu ma plictisesc niciodata. Am de facut cele 12 canoane, rugaciunile. Eram prin padure odata si m-am intalnit cu 3 vanatori. «Singur, parinte?», au zis ei. «Nu, taica». «Dar unde e fratele?», m-au intrebat ei, iar io am aratat in sus… Niciodata nu sunt singur, ci cu Dumnezeu“. E convins ca tot Dumnezeu i-a randuit si numele de calugarie, mai ales dupa ce a aflat ca si Sfantul Onufrie a trait tot in pustie si a avut o barba pana la pamant. Parintele coboara rar, poate doar de 3-4 ori pe an, in cazuri exceptionale, pentru a face dezlegari sau molitfe. In schimb, pe timp de vara, trec destui curiosi. Au venit de la Suceava, din toata tara, ba chiar si un preot din Chisinau, Vasile. Una din credincioase, Ana Buca, a venit pana acum de 5 ori sus, la parinte, desi are 87 de ani. Pe toti oaspetii el ii primeste cu dragoste, daca vin pentru un sfat.
„N-am ce cauta in lume“
Tot credinciosii ii mai aduc de mancare, ceva gaz si lumanari. Rar, pentru ca nu pot ajunge lesne la el. In rest, pustnicul se multumeste cu ceaiuri, ciuperci, zmeura, mure, macese, adunate din timpul verii. „Aici vreau sa-mi dau sufletul in mainile lui Dumnezeu, daca asa o randui. Nici nu stiti ce frumos e sa stai sa te rogi in apropierea prapastiei, sa-ti constientizezi pacatele, sa admiri creatia Lui, de aici, de sus. Jos e coruptie mare, care a intrat pana si in Biserica. Aud ca se fac hirotonii pe bani, ca la calugari le fac legitimatii, de parca Sfintii Apostoliau avut legitimatii, iar haina ti-o poate lua cineva dupa ce ai depus voturile! Calugarii au masini personale, calculatoare, se vinde mirul, se fac vrajitorii… Aici, daca e nevoie, fac liturghia pe butuc, cum a facut parintele Cleopa, sau ca Sfantul Serafim din Sarov, care punea o icoana intr-un copac, iar pentru el padurea era cea mai mare catedrala… N-am ce cauta jos, in lume…“ Cu modestia calugarului, parintele Onufrie nu vrea sa fie numit nici pustnic, nici schimnic, ci doar „un umil vietuitor“…
Sunday, February 6, 2011
Thursday, January 20, 2011
Wednesday, January 12, 2011
Tipuri de mandale
Putem distinge, în mare, două “forme” ale mandalelor:
- acelea folosite în cadrul unor ritualuri de iniţiere (mandala, realizată special în acest scop, este “desenată” pe sol şi este de regulă distrusă după ritual) şi
- mandale “permanente”, realizate pe pânză sau pe hârtie, folosite ca suport în tehnici de concentrare, vizualizare şi meditaţie.
În ambele cazuri, mandala este însă cu mult mai mult decât forma sa fizică - ceea ce vedem. Se spune că energiile sau divinităţile nu numai că sunt reprezentate, ci chiar există şi se manifestă cu adevărat acolo, în mandala, unde sunt “invitate” să “locuiască” atunci când este realizată mandala. Din această perspectivă, putem spune că mandala, la modul esenţial, delimitează o suprafaţă consacrată care este asimilată cu un spaţiu sacru. Aşa cum fiinţa umană este o “copie” analogică a Macrocosmosului (să ne amintim celebrul aforism din Tantra Sara: “Ceea ce este aici, în microcosmosul fiinţei tale, există pretutindeni în Macrocosmos; ceea ce nu este aici, în microcosmosul fiinţei tale, nu există nicăieri”), tot astfel şi mandala este o copie analogică a Macrocosmosului, o sui-generis “entitate” - de fapt un spaţiu atotcuprinzător - plină de viaţă. Ceea ce este gigantic şi “de neconceput” poate fi contemplat în miniatură în această reconstrucţie a lumii, întocmai ca o reflexie sau o oglindire, care este mandala.
În conceperea mandalelor au fost folosite şi îmbinate diferite cunoştinţe spirituale profunde; pentru a putea cu adevărat beneficia de ajutorul unei mandala, trebuie decodificate şi înţelese toate elementele care o compun şi relaţiile dintre părţile sale componente. Este important să reţinem că toate practicile spirituale care folosesc mandale se bazează pe perspectiva sacră a unităţii indisolubile a tot ceea ce există (pe care o sugeram în deschiderea acestui articol); în centrul a tot ceea ce există şi la ori ginea lor se află Principiul Unic, Suprem - Dumnezeu. Scopul practicii spirituale cu ajutorul mandalelor este reintegrarea fiinţei umane atât în armonia universală, cât şi - mai ales - în Realitatea divină de dincolo de tot ceea ce există.
În practicile rituale construirea mandalei este asimilată cu reluarea procesului de creaţie al Macrocosmosului:
Maestrul iniţiator este asimilat cu Creatorul. Diferitele divinităţi sau tipuri de energii sunt invocate spre a se manifesta în diferitele părţi ale mandalei. Aspirantul se apropie de mandala legat la ochi cu o pânză care ulterior va fi îndepărtată, ceea ce simbolizează îndepărtarea ignoranţei. Fiecare detaliu al construirii mandalei şi al ritualului de iniţiere cu ajutorul ei este încărcat de semnificaţii şi frumuseţe. De exemplu, spaţiul destinat realizării mandalei este delimitat de două fire: unul alb, iar altul colorat (acesta din urmă este un fir împletit din cinci fire colorate în culorile celor cinci elemente fundamentale). O mare importanţă este acordată afinităţilor aspirantului. Pentru a determina divinitatea tutelară a acestuia, aspirantul, legat la ochi, este adus în faţa porţii dinspre răsărit a mandalei. El va arunca apoi o floare şi, în funcţie de zona unde cade aceasta, se stabileşte care este divinitatea sa tutelară, ceea ce semnifică, de fapt, practicile sau metodele spirituale care sunt cele mai eficiente în cazul său. Pentru cel iniţiat, ritualul nu înseamnă doar a desfăşura o anumită acţiune, ci a face acea acţiune, încărcată de sens şi semnificaţii, integrat în perspectiva analogiei microcosmos-macrocosmos.
Scopul ritualului este de a sacraliza viaţa fiinţei umane, astfel încât cel care participă la el sa-şi armonizeze universul lăuntric cu universul exterior şi să redescopere sensul şi semnificaţia propriei sale vieţi. Există, de asemenea, şi varianta “interiorizată” a ritualului, în care acelaşi efect de reintegrare şi apoi de transcendere este obţinut în principal prin meditaţie asupra mandalei.
yogaesoteric.net
CUM SĂ DEVENIŢI MAESTRUL UTILIZĂRII LUMINII!
http://ro.netlog.com/groups/VYWAMUS/blog/blogid=966123CUM SĂ DEVENIŢI MAESTRUL
UTILIZĂRII LUMINII!
Channel de Dr Joshua David Stone
Este nostim că oamenii Activităţilor din Era Nouă se numesc unii pe alţii Lucrători ai Luminii, însă mulţi nu înţeleg cum să lucreze cu lumina! Acesta este scopul acestei lecţii: să vă ofer o instruire profundă privind acest subiect, ca să puteţi învăţa să vă stăpâniţi lumina voastră şi să controlaţi lumina, pentru a vă ajuta pe voi şi pe ceilalţi să se vindece şi să-şi realizeze Christul!
Când vorbim de lumină, vorbim de lumina albă şi de toate culorile curcubeului, ale spectrului luminii. Le observăm şi în chakre, de asemeni: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. A învăţa să stăpâniţi şi să vă controlaţi lumina, în general şi a integra sentimental de a fi capabil să mânuiţi din punct de vedere spiritual toate culorile spectrului, reprezintă o parte integrală în a deveni Christ!
Pentru a începe procesul de a lucra cu lumina, înainte de acesta, este esenţial să vă acordaţi şi să vă conectaţi conştiinţa voastră cu Dumnezeu, cu Christul, cu Duhul Sfânt, cu Maeştrii Ascensionaţi şi cu Îngerii! Închideţi-vă ochii şi observaţi coloana de lumină pe care v-a trimis-o Dumnezeu din nivelul 325 al Divinităţii, care vă susţine spiritual şi fizic! Vizualizaţi-o ca pe o coloană de lumină Alb/Aurie! În aceasta există cordonul de argint. Această coloană merge în două direcţii. Prima de la Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu Sunt Prezenţa, Suprasufletul, Sinele vostru Divin sau Mintea Supraconştientă spre voi, prin chakra coroanei şi cealaltă coloană a Vieţii, pe care Spiritul, Maeştrii doresc ca voi să o creaţi acum, ridicându-se până la Dumnezeu, numită Antakarana. Antakarana este Coloana Luminii reîntorcându-se prin Mintea Supra conştientă, Suprasuflet, Monada, Maeştrii Ascensionaţi şi Îngeri, Duhul Sfânt, Christul şi Dumnezeu. Aceasta Antakarana reprezintă o coloană de lumină pe care fiecare suflet trebuie să o creeze demonstrând dorinţa lor liber aleasă de a avea o conectare cu Dumnezeu!
Înălţaţi acest “Deget de Lumină” prin toate aceste nivele, înapoi la Dumnezeu şi la Compania Cerului/Raiului din cel de-al 325-lea nivel! Când faceţi acest lucru şi vă cuplaţi la Dumnezeu ca la un circuit electric, imaginaţivi-i pe Dumnezeu şi Compania Cerului ca pe un Nor Gigant de Lumină, strălucind în Ceruri! Apoi, imaginaţi-i pe toţi trimiţându-vă lumina înapoi, prin aceste două coloane de lumină, umplându-vă cu lumină!
Spuneţi cuvintele următoare ca o conectare suplimentară, pentru a începe o activitate a Luminii sau a Sufletului (oferită de Djwhal Khul):
Eu sunt Sufletul, Monada, Christul!
Eu sunt Lumina Divină!
Eu sunt Iubire!
Eu sunt Voinţă!
Eu sunt Planul Stabilit!
Un lucru-cheie de care trebuie să vă reamintiţi, este că doriţi să transmiteţi lumina de la Dumnezeu şi de la toţi ceilalţi şi să nu vă folosiţi propria energie, pentru a face acestea, altfel, vă veţi epuiza!
Pasul următor este să vă oferiţi o paletă de culori, pentru a lucra cu Spiritul şi cu Maeştrii recomandaţi! Culorile principale cu care veţi lucra, când veţi îndeplini munca cu lumina sunt:
Albastru pentru protecţie!
Verde pentru vindecare!
Roz pentru iubire!
Violet pentru transmutare!
Auriu pentru transmiterea energiei Christice!
Lumina Albă pentru purificare şi Iluminare Spirituală!
Indigo pentru Vedere Spirituală şi Iluminarea celui de Al Treilea Ochi!
Munca cu lumina poate fi făcută pentru oameni, animale, zone de pe planetă sau pentru întreaga planetă. De exemplu, puteţi trimite lumina în Orientul Mijlociu pentru a crea pace sau unei persoane pentru vindecare spirituală, mentală, emoţională sau fizică! Poate fi trimisă şi unui grup de oameni!
Atât timp cât intenţiile voastre sunt pure, nu este nimic greşit în a trimite lumină de diferite frecvenţe oamenilor, locurilor sau lucrurilor!
Trebuie să stabilim cum şi de unde vom trimite lumina! Lumina poate fi transmisă prin inima voastră, prin cel de-al treilea ochi, prin mâinile voastre sau prin degete! Cel mai sigur loc este prin chakra inimii voastre. Imaginaţi-vă o rază de lumină de orice culoare alegeţi voi, radiind spre o persoană sau spre locul de pe glob, pe care doriţi să îl vindecaţi!
Lucrul cu al Treilea Ochi este folosit în mod obişnuit, de către Doctorii Razei a 5-a, când fac chirurgie specială, de detaliu şi lucrează cu lumina asupra unui individ, căci al treilea ochi serveşte mai mult ca lumină tip laser! Acelaşi lucru este adevărat şi atunci când trimiteţi lumina din degetele voastre! Lucrul cu mâinile este foarte bun, când se face vindecarea prin aplicarea mâinilor pe o altă persoană.
O altă tehnică sugerată de Arhanghelul Metatron înainte de a începe, este să îl chemaţi direct pe el şi “Literele de Foc, Codurile-cheie şi Geometriile Sacre”, ca să fie infuzate în lumina pe care o trimiteţi într-un scop particular, pentru a desfăşura activitatea cu lumina! De exemplu, dacă faceţi vindecarea unei persoane sau a unui animal, cereţi lui Metatron sau lui Dumnezeu, Christului, Duhului Sfânt şi Puterii Divine literele de foc, codurile-cheie şi geometriile sacre pentru vindecare! Astfel le veţi trimite nu doar vindecarea cu lumina, ci lumina vindecătoare va fi plină de aceste “Litere de Foc, Coduri-cheie şi Geometrii Sacre” sau de Limbajul Luminii, care vor face vindecarea mai puternică şi mai eficientă! Chemaţi-l pe Metatron direct, pentru ajutor în această activitate! Ştiu că toţi puteţi simţi puterea şi eficienţa acestei unelte de lumină îmbunătăţită!
Ultimul lucru pe care doresc să-l spun, este că înainte de a realiza lucrarea cu lumina asupra unei persoane sau a unui loc, să puneţi lumina albastră în jurul lor, pentru că lumina albastră, la Nivel Universal, reprezintă protecţia şi făcând aşa, aceasta îi va proteja spiritual, pe cei cu care lucraţi!
Acum, suntem pregătiţi să începem! Să ne imaginăm Orientul Mijlociu, unde există multă turbulenţă, violenţă şi nelinişte! Începeţi prin conectarea cu Dumnezeu şi Puterea Divină…
Acum plasaţi lumina albastră în jurul întregului Orient Mijlociu!
Să începem trimiţând lumina roz a iubirii din chakra inimii noastre şi să o centrăm pe Orientul Mijlociu!
Faceţi asta pentru câteva minute!
Acum, trimiteţi lumina verde a vindecării spre Orientul Mijlociu! Faceţi asta timp de câteva minute!
Să trimitem Flacăra Violet a Transmutării spre Orientul Mijlociu! Acum veţi adăuga noua tehnică, care constă în a-i chema pe Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu Sunt Prezenţa, Suprasufletul vostru şi Mintea Supraconştientă, cât şi Compania Raiului, să trimită şi lumina lor Violetă!
Faceţi asta şi observaţi cum se simte!
Este mult mai puternic, dacă lumina este alcătuită în co-creaţie cu Dumnezeu şi Puterea Divină!
Acum, să trimitem cu Dumnezeu şi Puterea Divină, Lumina Aurie a Christului spre Orientul Mijlociu şi să cerem Christului, Duhului Sfânt şi lui Metatron să infuzeze în Lumina Aurie a Christului, Literele de Foc, Codurile-cheie şi Geometriile Sacre, care vor ajuta la crearea păcii în Orientul Mijlociu!
Să facem asta pentru câteva minute!
Faceţi acelaşi lucru, dar acum trimiţând Lumina Albă cu Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Metatron şi Puterea Divină, pentru a experimenta aceasta!
Ultimul punct de reamintit în legătură cu munca cu lumina, atunci când aţi terminat, este bine să sigilaţi energiile! Chemaţi-i pe “Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu sunt Prezenţa voastră şi Mintea Supraconştientă, cereţi-le şi rugaţi-i ca energiile să fie sigilate!” şi apoi spuneţi cuvintele Amin, Amin, Amin!
Felicitări pentru nou-găsita abilitate spirituală! Lucrul cel mai important acum, este să practicaţi! Încercaţi şi alte tehnici, trimiţând lumina prin al treilea ochi, prin ochii fizici, prin degete sau prin mâini! O nouă lume se deschide înaintea voastră! Aşa să fie scris! Aşa să fie făcut! Amin!
UTILIZĂRII LUMINII!
Channel de Dr Joshua David Stone
Este nostim că oamenii Activităţilor din Era Nouă se numesc unii pe alţii Lucrători ai Luminii, însă mulţi nu înţeleg cum să lucreze cu lumina! Acesta este scopul acestei lecţii: să vă ofer o instruire profundă privind acest subiect, ca să puteţi învăţa să vă stăpâniţi lumina voastră şi să controlaţi lumina, pentru a vă ajuta pe voi şi pe ceilalţi să se vindece şi să-şi realizeze Christul!
Când vorbim de lumină, vorbim de lumina albă şi de toate culorile curcubeului, ale spectrului luminii. Le observăm şi în chakre, de asemeni: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. A învăţa să stăpâniţi şi să vă controlaţi lumina, în general şi a integra sentimental de a fi capabil să mânuiţi din punct de vedere spiritual toate culorile spectrului, reprezintă o parte integrală în a deveni Christ!
Pentru a începe procesul de a lucra cu lumina, înainte de acesta, este esenţial să vă acordaţi şi să vă conectaţi conştiinţa voastră cu Dumnezeu, cu Christul, cu Duhul Sfânt, cu Maeştrii Ascensionaţi şi cu Îngerii! Închideţi-vă ochii şi observaţi coloana de lumină pe care v-a trimis-o Dumnezeu din nivelul 325 al Divinităţii, care vă susţine spiritual şi fizic! Vizualizaţi-o ca pe o coloană de lumină Alb/Aurie! În aceasta există cordonul de argint. Această coloană merge în două direcţii. Prima de la Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu Sunt Prezenţa, Suprasufletul, Sinele vostru Divin sau Mintea Supraconştientă spre voi, prin chakra coroanei şi cealaltă coloană a Vieţii, pe care Spiritul, Maeştrii doresc ca voi să o creaţi acum, ridicându-se până la Dumnezeu, numită Antakarana. Antakarana este Coloana Luminii reîntorcându-se prin Mintea Supra conştientă, Suprasuflet, Monada, Maeştrii Ascensionaţi şi Îngeri, Duhul Sfânt, Christul şi Dumnezeu. Aceasta Antakarana reprezintă o coloană de lumină pe care fiecare suflet trebuie să o creeze demonstrând dorinţa lor liber aleasă de a avea o conectare cu Dumnezeu!
Înălţaţi acest “Deget de Lumină” prin toate aceste nivele, înapoi la Dumnezeu şi la Compania Cerului/Raiului din cel de-al 325-lea nivel! Când faceţi acest lucru şi vă cuplaţi la Dumnezeu ca la un circuit electric, imaginaţivi-i pe Dumnezeu şi Compania Cerului ca pe un Nor Gigant de Lumină, strălucind în Ceruri! Apoi, imaginaţi-i pe toţi trimiţându-vă lumina înapoi, prin aceste două coloane de lumină, umplându-vă cu lumină!
Spuneţi cuvintele următoare ca o conectare suplimentară, pentru a începe o activitate a Luminii sau a Sufletului (oferită de Djwhal Khul):
Eu sunt Sufletul, Monada, Christul!
Eu sunt Lumina Divină!
Eu sunt Iubire!
Eu sunt Voinţă!
Eu sunt Planul Stabilit!
Un lucru-cheie de care trebuie să vă reamintiţi, este că doriţi să transmiteţi lumina de la Dumnezeu şi de la toţi ceilalţi şi să nu vă folosiţi propria energie, pentru a face acestea, altfel, vă veţi epuiza!
Pasul următor este să vă oferiţi o paletă de culori, pentru a lucra cu Spiritul şi cu Maeştrii recomandaţi! Culorile principale cu care veţi lucra, când veţi îndeplini munca cu lumina sunt:
Albastru pentru protecţie!
Verde pentru vindecare!
Roz pentru iubire!
Violet pentru transmutare!
Auriu pentru transmiterea energiei Christice!
Lumina Albă pentru purificare şi Iluminare Spirituală!
Indigo pentru Vedere Spirituală şi Iluminarea celui de Al Treilea Ochi!
Munca cu lumina poate fi făcută pentru oameni, animale, zone de pe planetă sau pentru întreaga planetă. De exemplu, puteţi trimite lumina în Orientul Mijlociu pentru a crea pace sau unei persoane pentru vindecare spirituală, mentală, emoţională sau fizică! Poate fi trimisă şi unui grup de oameni!
Atât timp cât intenţiile voastre sunt pure, nu este nimic greşit în a trimite lumină de diferite frecvenţe oamenilor, locurilor sau lucrurilor!
Trebuie să stabilim cum şi de unde vom trimite lumina! Lumina poate fi transmisă prin inima voastră, prin cel de-al treilea ochi, prin mâinile voastre sau prin degete! Cel mai sigur loc este prin chakra inimii voastre. Imaginaţi-vă o rază de lumină de orice culoare alegeţi voi, radiind spre o persoană sau spre locul de pe glob, pe care doriţi să îl vindecaţi!
Lucrul cu al Treilea Ochi este folosit în mod obişnuit, de către Doctorii Razei a 5-a, când fac chirurgie specială, de detaliu şi lucrează cu lumina asupra unui individ, căci al treilea ochi serveşte mai mult ca lumină tip laser! Acelaşi lucru este adevărat şi atunci când trimiteţi lumina din degetele voastre! Lucrul cu mâinile este foarte bun, când se face vindecarea prin aplicarea mâinilor pe o altă persoană.
O altă tehnică sugerată de Arhanghelul Metatron înainte de a începe, este să îl chemaţi direct pe el şi “Literele de Foc, Codurile-cheie şi Geometriile Sacre”, ca să fie infuzate în lumina pe care o trimiteţi într-un scop particular, pentru a desfăşura activitatea cu lumina! De exemplu, dacă faceţi vindecarea unei persoane sau a unui animal, cereţi lui Metatron sau lui Dumnezeu, Christului, Duhului Sfânt şi Puterii Divine literele de foc, codurile-cheie şi geometriile sacre pentru vindecare! Astfel le veţi trimite nu doar vindecarea cu lumina, ci lumina vindecătoare va fi plină de aceste “Litere de Foc, Coduri-cheie şi Geometrii Sacre” sau de Limbajul Luminii, care vor face vindecarea mai puternică şi mai eficientă! Chemaţi-l pe Metatron direct, pentru ajutor în această activitate! Ştiu că toţi puteţi simţi puterea şi eficienţa acestei unelte de lumină îmbunătăţită!
Ultimul lucru pe care doresc să-l spun, este că înainte de a realiza lucrarea cu lumina asupra unei persoane sau a unui loc, să puneţi lumina albastră în jurul lor, pentru că lumina albastră, la Nivel Universal, reprezintă protecţia şi făcând aşa, aceasta îi va proteja spiritual, pe cei cu care lucraţi!
Acum, suntem pregătiţi să începem! Să ne imaginăm Orientul Mijlociu, unde există multă turbulenţă, violenţă şi nelinişte! Începeţi prin conectarea cu Dumnezeu şi Puterea Divină…
Acum plasaţi lumina albastră în jurul întregului Orient Mijlociu!
Să începem trimiţând lumina roz a iubirii din chakra inimii noastre şi să o centrăm pe Orientul Mijlociu!
Faceţi asta pentru câteva minute!
Acum, trimiteţi lumina verde a vindecării spre Orientul Mijlociu! Faceţi asta timp de câteva minute!
Să trimitem Flacăra Violet a Transmutării spre Orientul Mijlociu! Acum veţi adăuga noua tehnică, care constă în a-i chema pe Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu Sunt Prezenţa, Suprasufletul vostru şi Mintea Supraconştientă, cât şi Compania Raiului, să trimită şi lumina lor Violetă!
Faceţi asta şi observaţi cum se simte!
Este mult mai puternic, dacă lumina este alcătuită în co-creaţie cu Dumnezeu şi Puterea Divină!
Acum, să trimitem cu Dumnezeu şi Puterea Divină, Lumina Aurie a Christului spre Orientul Mijlociu şi să cerem Christului, Duhului Sfânt şi lui Metatron să infuzeze în Lumina Aurie a Christului, Literele de Foc, Codurile-cheie şi Geometriile Sacre, care vor ajuta la crearea păcii în Orientul Mijlociu!
Să facem asta pentru câteva minute!
Faceţi acelaşi lucru, dar acum trimiţând Lumina Albă cu Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Metatron şi Puterea Divină, pentru a experimenta aceasta!
Ultimul punct de reamintit în legătură cu munca cu lumina, atunci când aţi terminat, este bine să sigilaţi energiile! Chemaţi-i pe “Dumnezeu, Christul, Duhul Sfânt, Eu sunt Prezenţa voastră şi Mintea Supraconştientă, cereţi-le şi rugaţi-i ca energiile să fie sigilate!” şi apoi spuneţi cuvintele Amin, Amin, Amin!
Felicitări pentru nou-găsita abilitate spirituală! Lucrul cel mai important acum, este să practicaţi! Încercaţi şi alte tehnici, trimiţând lumina prin al treilea ochi, prin ochii fizici, prin degete sau prin mâini! O nouă lume se deschide înaintea voastră! Aşa să fie scris! Aşa să fie făcut! Amin!
Tuesday, January 11, 2011
Subscribe to:
Posts (Atom)