Thursday, November 12, 2009

Referitor la AH1N1 si implementarea cipurilor

Fragment dintr-un interviu cu parintele Iustin Parvu,
realizat in 7 octombrie 2009 si publicat de revista "Atitudini":



- Par­inte, cum sfa­tu­iti poporul sa pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forta, asupra copi­ilor nos­tri si asupra mamelor insar­ci­nate, si poate pe viitor asupra tuturor?

- Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pen­tru ca nu avem decat solu­tii dureroase, pen­tru ca aceasta este real­i­tatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anu­lui ca tre­buie sa ne pre­ga­tim pen­tru mar­ti­raj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputin­ciosi cu duhul si cu mintea ca sa inte­leaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Dom­nul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tra, ca din mana lui Dum­nezeu, si nu a vra­j­ma­su­lui. E mai greu acum, pen­tru ca ne-am invatat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul si cu toate mof­turile si lib­er­tatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dau­na­tor al aces­tor lib­er­tati – ne-au slabit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita ali­men­tatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nos­tri, si nu sun­tem obis­nu­iti sa pur­tam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici tru­pesc. De aceea, va rog sa nu mai cau­tati solu­tii. Solu­tii omen­esti nu sunt, dragii mei! Solu­tia este moartea pen­tru Hris­tos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asis­tam la implinirea aces­tei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vac­ci­nat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam mod­elul lui Bran­cov­eanu, care cu marime de suflet privea muceni­cia fiu­lui sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa tra­iasca in legea crestineasca, aceste obi­ceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta sti­inta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nos­tri sunt otrav­iti nu numai cu aceste vac­cin­uri, ci cu atatea infor­matii min­ci­noase la adresa cre­atiei lui Dum­nezeu, cu cal­cu­la­torul si cu tot soiul de filme, care ofera copilu­lui o edu­catie antihris­tica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din soci­etatea aceasta potrivnica lui Dum­nezeu, stati fiecare la locurile dum­neav­oas­tra si mar­tur­isiti pe Hris­tos, opunandu-va tuturor masurilor vic­lene de exter­minare a omu­lui. Pen­tru ca asta tan­jeste vra­j­ma­sul sa faca, sa dis­truga fap­tura lui Dum­nezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce il iubeste Dum­nezeu atat de mult pe om? Toc­mai de aceea ar tre­bui sa prin­dem put­ere si curaj, pen­tru ca daca sun­tem asa de tare lup­tati si impresurati din toate par­tile de atatea prime­jdii si nevoi, inseamna ca si invidia vra­j­ma­su­lui se mareste datorita dragostei lui Dum­nezeu sporite fata de noi, chipul si ase­m­anarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dum­nezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noas­tre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dum­nezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.
De aceea va zic – aveti incredere ca Dom­nul va va da put­ere sa mar­tur­isiti pen­tru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa polit­ica este vra­j­masa a lui Hris­tos si slu­ji­toare raului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­tuire, fara sa abdicam de la prin­cipi­ile noas­tre cres­tine, este o mar­tur­isire si o muceni­cie de zi cu zi.
Asadar: Nu prim­iti acest vac­cin si nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. Evreii con­duc lumea si amer­i­canii lucreaza pen­tru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfi­ala; totul este la vedere si sunt con­sti­enti ca nu mai au niciun adver­sar de temut si lupta pen­tru exter­minarea pop­u­latiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei stu­di­aza si fac tri­erea iar modul prin care vor dis­tinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaci­unea, smere­nia, dragostea, dar si mar­tur­isirea. Nu se poate dragoste fara mar­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi daca ne temem sa mar­tur­isim ade­varul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nos­tru care este in nesti­inta si noi nu il infor­mam si il lasam sa cada prada aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care isi pun viata pen­tru fratii lor.
De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necon­tro­lati! Nu ii lasati sa isi faca men­drele lor, nu ii lasati prada edu­catiei aces­tei soci­etati, pen­tru ca le-ati asig­u­rat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea tru­peasca! Mai degraba iesiti din mijlocul aces­tei soci­etati si va cresteti copiii in dragoste si sim­pli­tate. Sara­cia si greu­tatile va vor intari mai mult si mintea, si sufle­tul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea lib­er­tati si drep­turi ale copilu­lui, ei ajung sa aiba drep­tul de a ti-l ucide, drep­tul de a dis­truge o natie?

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.

Followers